Astăzi,
21 aprilie, la cumpănă de zodii, îndrăgita şi de-acum
binecunoscuta interpretă de muzică populară Oana Tomoiaga, moiseiancă de-a noastră, împlineşte o frumoasă vîrstă,
adăugînd încă un fir la buchetul darului vieţii, marcînd,
cu această sărbătorire, încă un prag în suişul strălucitor de pînă acum care nu
a consacrat-o doar pe ea ci şi pe noi, pe toţi moiseienii, prin faptul că,
astfel, prin toată această frumoasă lucrare a dus mai departe tradiţia Maramureşului
şi, cum spunem noi, hirul bun al moiseienilor care, nu trebuie uitat, datorează
Oanei Tomoiagă ieşirea în lumea bună, apreciată la nivel naţional, a muzicii
populare de cea mai bună calitate... O prezenţă marcantă şi valoroasă care, pas cu pas, a cucerit scena cântecului popular moroşenesc (şi nu numai !), fiind deopotrivă de aproape atât de generaţia tânără, pe care o reprezintă, cît şi de generaţia vârstei a doua. Una dintre interpretele care a făcut ca numele comunei Moisei să fie cunoscut şi respectat oriunde în ţară, o lucrare frumoasă şi de drum lung, la care au mai contribuit din plin Silvia Gadja sau/şi Oana Maria Tomoiagă, asta ca să le numesc doar pe interpretele de top (după aprecierea mea !) care au plecat din Moisei să cucerească publicul românesc cu horile noastre atât de îndrăgite care au ajuns să fie (un) brend, fie că (se) cântă la Oradea, la Sibiu, sau la Iaşi... FELICITĂRI şi MULT SUCCES mai departe ! LA MULŢI ANI Oana Tomoiagă, cu mulţumiri şi reverenţe pentru modul în care ai scos Moiseiul în
lume :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu